Iată minciuna pe care mi-am spus-o despre autorat

Cherie Dawn Haas, autoarea cărții „Girl on Fire” (Fata în flăcări) , și-a scris propria poveste de viață în cartea despre fata mâncătoare de foc. Ea a mărturisit într-un articol dificultățile cu care s-a confruntat în timp ce scria și cum micile minciuni pe care și le-a spus au ajutat-o ​​în cele din urmă să-și publice cartea și să aibă succes.

„Am început oficial să scriu o carte acum trei ani. Atunci au început minciunile. La început, voiam doar să scriu despre propriul meu trecut înflăcărat, dar pe măsură ce prima schiță a crescut la 50.000 de cuvinte, cartea s-a transformat dintr-un memoriu într-un roman pe care îl aveam în mâini.”

Mai târziu, le-am spus publicului că trebuia să transform cartea într-un roman pentru că nimeni nu era interesat de viața unui simplu mâncător de foc și voiam să ajung în fruntea listei de bestselleruri New York Times. Transformând evenimentele din viața mea în ficțiune, mi-am dat mână liberă să schimb realitatea și să o transform într-o poveste mult mai captivantă, dincolo de intriga obișnuită de tipul „o fată curioasă învață să mănânce foc”. Desigur, era ceva obișnuit doar pentru mine, dar totuși, îmi doream ceva nou.

Am adunat o mână de cititori curajoși, am angajat un editor profesionist și am început să pregătesc platformele de socializare pentru cartea mea. Scriam textul în fiecare seară în timp ce fiul meu dormea, iar sâmbăta petreceam ore întregi lucrând la carte. Mi-am spus că singurul meu scop era să țin în mână un singur exemplar tipărit al cărții mele. Că era perfect în regulă dacă nimeni nu-l cumpăra, dacă nu aveam măcar un cititor orfan mâncător de foc.

Ce minciună. Cred că am fost singurul care a putut să o creadă.

Este destul de evident până acum că cartea mea este cumpărată, citită și chiar îndrăgită de cititori. Cititorii o citesc! Când mi-am dat seama prima dată de asta, am intrat în panică. O, Doamne, oamenii chiar citesc ce am scris! Acum știu că, indiferent cât de mult nu voiam să-mi înfrunt propriile speranțe, de fapt mă interesa foarte mult câți oameni avea să ajungă cartea mea. Mi-a păsat atât de mult încât am cheltuit o avere frumoasă ca să o public, nenumărate ore ca să o corectez iar și iar (știți, rescrierea ocupă cea mai mare parte a procesului de scriere). Mi-a păsat atât de mult încât am făcut tot ce cere o editură de autor de la un scriitor, mi-am făcut temele perfect, am petrecut nopți întregi cercetând informații și trucuri pe care le-am încorporat în munca mea.

Ca să-ți scrii prima carte, trebuie să dai totul, chiar și să te minți pe tine însuți, pentru că trebuie cumva să te lupți să treci prin acest drum anevoios până când vei putea ține cartea în mâini. Mica mea minciună m-a împiedicat să fiu prinsă în fantezia despre cum ar fi să-mi public cartea, ca să mă pot concentra mereu pe următorul pas și să nu-mi fie frică de eșec.

Cealaltă minciună făcută mie însămi a fost că nu mai aveam o altă carte în mine, că aceasta era singura poveste pe care o aveam de spus pe hârtie. Acum am încă o ciornă de 16.000 de cuvinte la care lucrez în fiecare zi. Dacă îți scrii primul roman, să știi că nimic nu este imposibil. Perseverează, scrie, rescrie, visează, cercetează și privește mereu înainte.